a dad’s letter to his son (about marriage)

Dear Son,

It seems like yesterday you were blowing poop out of your diaper onto your mother’s lap. Yet here we are, on the verge of the birds-and-the-bees conversation. The poop was way easier.

Before we talk about sex, though, I want to talk about marriage. Not because I’ll shun you or shame you if you don’t put them in that order—although I hope you will—but because I believe the only good reason to get married will bring clarity to every other aspect of your life, including sex.

Buddy, you’re probably going to want to get married for all the wrong reasons. We all do. In fact, the most common reason to get married also happens to be the most dangerous: we get married because we think it will make us happy. Getting married in order to be happy is the surest way to get divorced.

There are beautiful marriages. But marriages don’t become beautiful by seeking happiness; they become beautiful by seeking something else. Marriages become beautiful when two people embrace the only good reason to get married: to practice the daily sacrifice of their egos. 

Ego. You may be hearing that word for the first time. It probably sounds foreign and confusing to you. This is what it means to me:

Your ego is the part of you that protects your heart. You were born with a good and beautiful heart, and it will never leave you. But when I was too harsh toward you, or your friends began to make fun of your extracurricular choices, you started to doubt if your heart was good enough. Don’t worry, it happens to all of us at some point.

And so your mind began to build a wall around your heart. That happens to all of us, too. It’s like a big castle wall with a huge moat—it keeps us safe from invaders who might want to get in and attack our heart. And thank goodness for your ego-wall! Your heart is worthy of protection, buddy.

At first, we only use the ego-wall to keep people out. But eventually, as we grow up, we get tired of hiding fearfully and we decide the best defense is a good offense. We put cannons on our ego-wall and we start firing. For some people that looks like anger. For other people, it looks like gossip and judgment and divisiveness. One of my favorite ego-cannons is to pretend everyone on the outside of my wall is wrong. It makes me feel right and righteous, but really it just keeps me safe inside of my ideas. I know I’ve fired my ego-cannons at you from time to time, and for that I’m truly sorry.

Sometimes we need our cannons to survive. Most of the time we don’t.

Both men and women have ego-walls with cannons. But you’re going to be a man soon, so it’s important to tell you what men tend do with their ego walls—we justify them by pretending they are essential to being a “real” man. Really, most of us are just afraid our hearts won’t be good enough for the people we love, so we choose to stay safe and protected behind high walls with lots of cannons.

Can you see how that might be a problem for marriage?

If you fall into the trap of thinking your ego-wall is essential to being a man, it will destroy any chance of having an enduringly joyful marriage. Because, in the end, the entire purpose of marriage is to dismantle your ego-wall, brick by brick, until you are fully available to the person you love. Open. Vulnerable. Dangerously united.

Buddy, people have sex because for a moment at the climax of it, their mind is without walls, the ego goes away, and they feel free and fully connected. With sex, the feeling lasts for only a moment.But if you commit yourself to marriage, you commit yourself to the long, painful, joyous work of dismantling your ego-walls for good. Then, the moment can last a lifetime.

Many people are going tell you the key to a happy marriage is to put God at the center of it, but I think it depends upon what your experience of God does for your ego. Because if your God is one of strength and power and domination, a God who proves you’re always right and creates dividing lines by which you judge everyone else, a God who keeps you safe and secure, I think you should keep that God as far from the center of your marriage as you can. He’ll only build your ego-wall taller and stronger.

But if the God you experience is a vulnerable one, the kind of God that turns the world upside down and dwells in the midst of brokenness and embraces everyone on the margins and will sacrifice anything for peace and reconciliation and wants to trade safety and security for a dangerous and risky love, then I agree, put him right at the center of your marriage. If your God is in the ego dismantling business, he will transform your marriage into sacred ground.

What’s the secret to a happy marriage? Marry someone who has also embraced the only good reason to get married.

Someone who will commit to dying alongside you—not in fifty years, but daily, as they dismantle the walls of their ego with you.

Someone who will be more faithful to you than they are to their own safety.

Someone willing to embrace the beauty of sacrifice, the surrender of their strength, and the peril of vulnerability.

In other words, someone who wants to spend their one life stepping into a crazy, dangerous love with you and only you.

With my walls down,



link: http://drkellyflanagan.com/2014/01/29/a-dads-letter-to-his-son-about-the-only-good-reason-to-get-married/


in the meantime 2

Bune concluziile la care ai ajuns. Eu am urmarit si partea III-ea din serie, e la fel de tare sau poate mai tare. 

Ma rugam aseara si ma gandeam la viata mea si la compartimentele din care e compusa. Fiecare particica e cumva firusata si are nevoie de reparatii. Nu ma simt stapan pe niciun aspect din viata mea. Dar cum spunea si Andy Stanley e o taina sa fi ok inauntrul tau in ciuda a ceea ce e in afara ta. Asta a fost rugaciunea mea de aseara, sa fim ok inauntrul nostru indiferent de ce ni se intampla sau indiferent de ce ne facem unul altuia. E o taina pe care cred ca vrea sa o invatam. Si in primul rand sa o invat. Si asta e o lectie de viata. Ce frumos ar fi sa nu mai fiu afectat in cugetul meu de ce e in afara cugetului meu. Si e un mister. Misterul Lui. Pe care vreau sa il invtam si vreau sa il invatam. 

Ma asteptam din partea ta sa imi zici ca punem punct aici realtiei, si sa luam urmatoarea perioada ca un dar din partea lui Dzeu. Un dar care vine cu o promisiune- Harul Lui ne este indeajuns. Si scopul il vom descoperii candva. 

Dar ma bucur ca esti mai stabilia acum si ca ai fost incurajata sa lupti. Sa lupti in primul rand in relatia ta cu Dumnezeu si apoi in relatia cu mine. 

Si da, meantime-ul asta presupune sa luam perioada asta ca si dar din partea Lui. Sa il vedem ca un dar cu cu o promisiune cum ca harul Lui este indeajuns si ca indiferent de circumstante trebuie sa nu ne lasam macinati si loviti si atinsi de factorii exteriori ci sa ne deprindem sa fim bine si in circumstante bune dar si in circumstante mai putin bune. Lucru pe care il spun in primul rand pentru mine. Bine a punctat Stanley spunand, ca de multe ori nu  e vorba  de necredinta ci de o teologie si intelegere a lui Dumnezeu gresita. 

Dumnezeu chiar tine lucrurile in mana Lui. Si s-a vazut asta la Ioan si Lazar. Si poate nu e timpul nostru sa iesim acum din meantime-ul asta si pare ca Dzeu nu raspunde la rugaciuni. Dar povestea asa a facut si in povestea lui Lazar- l.a lasat sa moara si mai apoi a actionat. Si ferici de cei care nu isi pierd increderea. 

Imi vine in mintea ideea asta cum ca, ocupandu-ne de lucrurile lui Dumnezeu, El va fi credincios si drept sa se ocupe de lucrurile noastre. 



in the meantime

Scriu aici cu detalii pe care acum le stim, dar pe care in timp le putem uita. Mai ales eu. Si-mi face bine sa mi le adancesc in minte.

Iti scriam pe mail:

“da..a venit timpul ala. cand eu nu mai gasesc resurse, rabdare si energie in mine sa mai lupt. poate asta e capatul resurselor mele. poate Dzeu ar putea sa intervina sa-mi mareasca resursele. Dar nu o face. Pana acum. In momentul asta eu cred ca am dat tot…si nu mi-a mai ramas mai nimic de sperat, de luptat, de incercat. Dar totul meu n-a fost niciodata deajuns pt tine, mai niciodata pe limba ta…cu toate ca Dzeu stie, am incercat.”

si-mi tot suna in cap melodia asta:

“What’s left to say when every word’s been spoken?
What’s left to see when our eyes won’t open?
What’s left to do when we’ve lost all hope and
What’s left to break when our hearts are broken?

But sometimes…

Do you remember how this started out?
So full of hope and now we’re filled with doubt
A dirty joke we used to laugh about
But it’s not funny anymore”

But sometimes..

Cateodata Dzeu alege sa incurajeze inimile noastra distruse, si fara speranta. 

Am ascultat aseara cu tine partea a doua din In the meantime, a lui Andy Stanley. Desigur, la initiativa ta..si sa vedem seria asta si si sa vedem impreuna aseara (multumesc! fii binecuvantat!)

Si Dzeu mi-a mangaiat inima prin mesajul asta..inima mea aspra si colturoasa si ranita si in bucati.

Ideea era ca te ajuta sa te uiti la alti oameni care au trecut prin aceleasi situatii ca tine..oameni ai lui Dzeu care s-au rugat sa fie crutati, sa fie eliberati de anumite greutati majore si la rugaciunile carora cerul a ramas inchis, sau Dzeu a zis nu. 

Therefore, in order to keep me from becoming conceited, I was given a thorn in my flesh, a messenger of Satan, to torment me. Three times I pleaded with the Lord to take it away from me. But he said to me,“My grace is sufficient for you, for my power is made perfect in weakness.” Therefore I will boast all the more gladly about my weaknesses, so that Christ’s power may rest on me. 10 That is why, for Christ’s sake, I delight in weaknesses, in insults, in hardships, in persecutions, in difficulties. For when I am weak, then I am strong.

Asadar..nu mai fug de perioade grele pt ca energia mea s-a dus, da, energia mea s-a dus..dar Dzeu imi promite ca in perioadele grele, cand nu-mi raspunde la rugaciuni, cand pare ca e departe atunci Harul Lui este indeajuns, iar puterea Lui este facuta desavarsita.

Imi rezolva perioada asta? Nu. Imi schimba perspectiva asupra perioadei asteia? Da. Pentru ca asa cum sunt, vin la Dzeu si ii zic ca vreau sa nu ascund durerile mele, sa nu ascund probleme noastre, sa nu fug de ele..ci sa le recunosc, sa le las sa ma smereasca si sa le las sa-si duca la indeplinire SCOPUL pentru care au fost DARUITE. Iar pana atunci..harul Lui este indeajuns, puterea Lui este desavarsita.

So, ma agat de promisiunea asta ca Harul Lui este suficient, chiar cand nu vad scopul si finalitatea problemelor noastre si astept… Dar nu astept cu un oftat, ci cu incredere ca El are un scop cu acest cadou pe care ni l-a daruit 🙂

Pentru tine cum a avut sens mesajul asta?

P.S. am schimbat la poza de cover perspectiva: (stii tu care poza, cea fara like-uri:)) si care e atat de despre inima mea incat nu conteaza like-urile) 

toamna din nou :).  a gift with a purpose and a promise 🙂


Speranta dintr-un mugur de trandafir.

This is my first blog post ever. Ever.

Asta e povestea care da numele blogului astuia. Primul nostru blog ever.

De ce e cel putin interesanta povestea asta? Pt ca are speranta in ea…si-n zilele astea vreau sa-mi aduc aminte de Dzeul care aduce speranta prin raspunsuri la  rugaciuni de copil. Ca cea din povestea asta.

Dupa o seara grea la celula, dupa plans si stors de energie. Dupa ce ti-am zis ca-mi murise o plantuca primita in a doua luna de relatie de la tine. Dupa ce m-ai asteptat o jumate de ora.

Primesc un trandafiras in ghiveci…rosu si plin de flori. This is grace.

Numai ca abia pe parcurs am observat ca trandafirasul era pe moarte. Avea ascunse intr-un ambalaj frumos multe frunze uscate si, zi dupa zi, numarul frunzelor si al petalelor cazute crestea. Asa m-am amarat ca trandafirasul primit de la tine murea in fata mea vazand cu ochii.

Dupa seara cand am primit trandafirasul (daca imi aduc aminte bine), te-am rugat sa-mi lasi un WE doar cu Dzeu pt ca ma simteam debusolata inspre ce sa ma indrept si ce sa fac mai departe in relatia noastra (daca imi aduc aminte bine).

In una din zilele de post, cand ma rugam..vazand cum trandafirasul cum moare asa, indraznesc sa ii zic lui Dzeu: Doamne uite as pune un semn. Dc e sa fiu cu Tudor atunci fa Tu sa infloreasca trandafirasul din nou. Dc nu, nu, ca oricum e pe moarte..si seama cu relatia noastra parca.

A doua zi ma uit la trandafiras si era taiat tot aproape.

Mama stia ca tb taiat de tot..ca sa creasca apoi sanatos.

Si a stat asa trandafirasul si i-au dat frunze, i-au aparut puricii, a tot crescut, l-am scos afara ca era deja plin de purici. Afara mama a avut grija de el mereu, dar l-a plouat, l-au invadat paianjenii, l-au parasit paianjenii, s-au mai imputinat puricii.

Si am uitat de el. Dar mai ales de rugaciune.


La o zi dupa ce am tinut post noi 2 (dupa perioada de 3 sapt de pauza a ta) mama ma anunta cu bucurie ca a aparut un bobocel. Deci in ultima zi de post a aparut un bobocel.  


Bobocelulului i s-a alaturat un altul:


Iar el, primul bobocel s-a facut un trandafiras de mai mare dragul:


Inca nu putem sa-l bagam inapoi intre celelalte flori ca are purici. SI nu stiu daca sa luam o solutie anti purici sau nu. Pt ca data  trecuta cand am luat a murit planta respectiva. 

Dar e speranta ca Dzeu raspunde. Nu asa cum as vrea, nu atunci cand as vrea. Dar o face. Pana si la cele mai copilaresti rugaciuni. Slavit sa fie El!


Concluzie de inceput

       Titlul se refera defapt la o premiza care nu are cum sa fie de final, asa cum nici concluzia nu are cum sa fie de inceput. Cu alte cuvinte cum spune fr Dem Radulescu : Tu(Trandafir) dupa tacamuri, iar tu(Patraulea) dupa sifoane. Asa am impacat si premiza si concluzia. La-La revedere.

        Mai pe sleau spus, eu unul am realizat ca Dumnezeu devenise doar o anexa si totodata un mijloc prin care lucrurule din viata mea trebuiau sa ia contur. In special relatia cu tine. Si ma voi rezuma la tine, aici. Ma foloseam de relatia cu Dzeu pentru a da contur relatiei cu tine si nu zic ca e rau, e foarte rau. Paradoxal din auzite, altora le merge asa. Dar noi sau defapt eu mai degraba, sunt mai special. Doream mult sa se creeze in mine acel sambure de dragoste pentru tine dar traiesc cu credinta ca la un moment dat o sa vina-exact cum Dzeu a plantat samburele mantuirii in mine asa am dorinta sa planteze in mine samburele pentru tine.  Si cred ca acest sambure vine din RELATIA cu Iisus. Nu il creez eu si apoi il oblig pe Dzeu sa ii dea viata. Pentru ca da, El este viata!

Facand o paranteze si sa vorbim putin despre Relatie.

Relatia cu Iisus  nu inseamna:

-ascultarea unor predici – Andy Stanley, Steven Furtick

-citirea Bibliei – am citit.o impreuna timp de 6 luni de zile pe toata

-citirea altor carti crestine- You can change, Doar pentru el, doar pentru ea. etc

-mijlocit unul pentru altul

-organizat tabara impreuna pentru ca oamenii sa il cunoasca pe Iisus

-organizat excursie pentru adolescenti pentru ca acesti sa il cunoasca pe Iisus

-vorbit cu oameni necrestini despre Iisus

-cantat despre Iisus

-cand admiri ceva frumos si zici : “Ce tare e Dzeu ca a facut natura asa frumoasa.”

Relatia cu Iisus inseamna:

– sa traiesti pas cu pas cu Iisus- sa iesi din casa multumindu-I ca te iubesti prin raza de soare care tocmai a iestit de sub crengile copaciilor, sa ii spui pe parcursul zilei ofurile tale, sa il lauzi pentru vorbele bune pe care le spui- ptr ca stii ca orice lucru bun nu e de la tine ci de la El. Sa ii multumesti ca  esti si ca poti sa faci multe lucruri; 

– sa i te adresezi in primul rand Lui atunci cand vrei sa iei o decizie, sa stai si sa asculti; 

– atunci cand esti stresat sa stai si sa vb cu Dzeu si sa ii spui ca la nivel teoretic stii ca ce te streseaza mai mult decat El e un idol;

– atunci cand iti vine sa lenevesti sa ii spui ca defapt tu stii nu e corect sa faci asta si sa il lasi sa iti spuna ce pentru sa faci in momentul ala;

– mereu cand esti ispitit sa i te adresezi Lui prima oara, nu sa vbesti cu tine si sa incerci sa te automotivezi;

– cand te enerveaza ceva, sa ii spui ca tu defapt stii ca atunci cand te enervezi defapt iti creezi un idol din asta;

– cand barfesti sa ii spui lui Iisus ca stii ca El e Aparator pentru tine in Cer nu barfitor si ca tu vrei sa fii ca El si sa ii spui ca vrei sa fi ajutat-ptr ca esti neputincios;

O melodie care merge in sensu asta e Clear the Stage:

Take a break from all the plans that you have made, and
sit home alone and wait for God to whisper

Beg him please to open his mouth and speak and pray for
real upon your knees until they blister

We must not worship something that’s not even worth it

Anything I put before my God is an idol
Anything I want with all my heart is an idol
Anything I can’t stop thinking of is an idol
And anything that I give all my love is an idol